Nu-ți fie teamă de momentele dificile din viață…ele sunt o binecuvântare pentru evoluția ta!

Dacă ai fost vreodată la ore de fitness, aerobic, dans sau orice alt sport, știi deja că mușchii se antrenează cu adevărat abia atunci când încep să doară. Durerea aceea pe care o simți ca o arsură după zeci de abdomene nu este un semn că  trebuie să te oprești, ci dimpotrivă trebuie să continui mai alert și mai motivat, pentru că abia atunci obții cele mai bune rezultate: un abdomen tonifiat, bine modelat și de invidiat.

La fel suntem și noi, oamenii. În cartea Lecții de Magie, autoarea Elizabeth Gilbert spune așa:

Maestra mea preferată de meditaţie, Pema Chödrön, a spus odată că cea mai mare problemă pe care o vede la exerciţiile de meditaţie e că oamenii renunţă chiar atunci când lucrurile încep să devină interesante. Cu alte cuvinte, renunţă de îndată ce lucrurile nu mai sunt uşoare, de îndată ce devin dureroase, plictisitoare sau tulburătoare. Renunţă imediat ce încep să vadă în mintea lor ceva care-i sperie sau îi răneşte. De aceea ratează partea frumoasă, partea extraordinară, partea transformatoare – când răzbeşti dincolo de dificultate şi pătrunzi într-un univers absolut nou şi neexplorat dinăuntrul tău.

Aşa se întâmplă cu fiecare aspect important din viaţa ta. Ceea ce numești necazuri, dezamăgiri, provocări nefericite nu sunt altceva decât semne că este timpul să pătrunzi într-un univers absolut nou şi neexplorat dinăuntrul tău. Ești pregătit să evoluezi, să cunoști lecții noi, să te dezvolți și să părăsești vechiul “tu” pentru a descoperi un “tu” mai înțelept, mai plin de resurse și magie, mai aproape de cea mai frumoasă variantă a ta.

cum trecem peste despartiri

“Dacă ți se pare că viața trece prea ușor pe lângă tine înseamnă că nu evoluezi.” (Louise Hay, Poți să-ți vindeci viața)

Probabil te întrebi de ce e nevoie de dezamăgiri ca să evoluezi? De ce nu folosim poveștile frumoase ca să creștem? Pentru că ele nu aduc dorința de schimbare, ci mai degrabă dorința de a rămâne în acea poveste pentru tot restul vieții. Iar asta presupune ca tu să fii același care ești acum, pentru tot restul vieții. Schimbarea și evoluția implică riscul ca tu să nu mai rezonezi cu povestea actuală.

Nu spun că e bine să îți dorești să ai necazuri în viață, nici gând! Spun doar că atunci când ele apar, momentele dificile devin cele mai bune resurse de a lucra cu tine însuți. Pentru că vorbesc despre tine cel de acum, despre trecut și viitor. Sunt mentori și trepte în evoluția ta, așa că privește-le cu deschidere și curiozitate.

Spune-ți cu încredere și iubire: Bun, ce am de învățat din acest blocaj? Ce se ascunde în spatele acestei dezamăgiri?

  • un patern mental negativ care a atras acest eveniment?

După cum știi, nimic nu este întâmplător. Realitatea pe care o trăiești și evenimentele pe care le atragi sunt un produs al gândurilor, cuvintelor, emoțiilor și acțiunilor de zi cu zi. Toate acestea însă (gândul, emoția, acțiunea) sunt dictate de paternurile sau crezurile mentale pe care le întreții în mod repetat.

Pe același principiu pe care funcționează și credința populară “de ce ți-e frică d-aia nu scapi”, funcționează și unele evenimente nefericite din viața noastră. Le atragem pentru că ne gândim în mod repetat la posibilitatea ca ele să se împlinească. Faptul că avem parte de ele în viață e un semn clar că paternul mental din spatele lor trebuie rescris. Cum? Observând-oprind-înlocuind.

În primul rând observându-ți discursul interior, gândurile, emoțiile și înțelegând care sunt exact crezurile limitative care se repetă cel mai des. De exemplu “nu pot, nu sunt în stare, nu merit, viața este grea etc” . Oprind aceste gânduri atunci când ele apar faci un prim pas în lucrul cu tine însuți. Următorul pas este să pui în locul acestor gânduri afirmații constructive care să îți susțină pozitiv evoluția.

  • un blocaj emoțional cu care trebuie să lucrez?

Blocajele emoționale nu sunt altceva decât emoții neexprimate la timpul lor, suprimate, emoții puse în lanțuri și încuiate care, din când în când, vor să iasă afară din cutie, pentru ca tu să discuți cu ele. Momentele dificile din viață scot cel mai bine “monștrii” din dulapuri. Când însă înveți să “discuți” cu mânia, furia, teama, gelozia, frica, când înveți să le recunoști, să le liniștești și  să le tratezi ca părți din tine, blocajele emoționale se disipă, își pierd din energie și dispar.

  • o nevoie de schimbare?

Uneori suntem atât de atașați de ce avem deja, încât nici nu ne gândim că am putea avea ceva mai bun. Ne plafonăm, ne abandonăm aparentului confort și ne mulțumim cu puținul pe care îl avem. Din fericire, sinele nostru are alte preocupări decât să ne țină “în puf”, pe o linie dreaptă și monotonă. Așa că ne aduce evenimente neplăcute tocmai pentru a trezi forțele adormite din noi.

De ce crezi că după o despărțire unii oameni încep să înflorească? Descoperă hobby-uri noi, încep să călătorească, cunosc persoane noi, participă la cursuri, fac toate lucrurile pe care nu le-au făcut în timpul relației – se redescoperă.  Pentru că “necazul” avut a scos la lumină emoții și vibrații care au propulsat viața în direcții mult mai pozitive și mai frumoase. A scos la lumină geniul lor ascuns.

  • potențialul de a deveni mai bun?

Uneori, piedicile apar ca noi să devenim maeștri într-un anumit domeniu, fie profesional, fie personal. Așa cum a spus și Earl Nightingale: succesul înseamnă atingerea progresivă a unui scop măreț. De exemplu dacă îți dorești să ajungi un consilier bun, un psiholog bun, un scriitor de succes, un antreprenor bun, viața îți va oferi lecțiile necesare ca să îți construiești direcția dorită. Cei mai mari antreprenori ai lumii, au cunoscut eșecul, au falimentat destule firme tocmai pentru a descoperi succesul.

cum trecem peste momentele dificile din viata

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s